Educatie pentru cetatenie digitala / Digital Literacy and Citizenship in the 21st Century
ACCESUL DIGITAL
Conform raportului „Digital 2019: Global Digital Overview”, în ianuarie 2019, peste 56% din populația lumii era conectată online. Dacă ne raportăm la 2018, creșterea numărului de utilizatori online este uimitoare, în fiecare zi populația online înregistrând aproape 1 milion de noi utilizatori la nivel global, tendință înregistrată și în 2019, când doar în decurs de 3 luni, populația online a ajuns la 58% din totalul populației globale. Statistici similare sunt oferite și de alți furnizori precum Internet World Stats (2019) care, pentru finalul lunii iunie 2019, a înregistrat o rată de 57,3% din populația lumii conectată online, însemnând aproape 4,5 miliarde de persoane. Uitându-ne înspre Europa, aflăm că utilizatorii online sunt în proporție de peste 86,8% din totalul populației, cu mult peste media globală. În ceea ce privește România, statisticile nu sunt la fel de încurajatoare (Internet World Stats, 2019). Și anume, un procent de 73,8% din populația țării este conectată, ceea ce ne situează în partea de jos a clasamentului, înaintea Greciei, Serbiei, Muntenegrului, Vaticanului, Bulgariei sau Albaniei, dar mult în spatele altor țări aproape în totalitate conectate precum Norvegia, Liechtenstein, Luxembourg, Islanda sau Andora, ce au un grad de conectare de peste 90%.
Important de remarcat este faptul că aceste statistici nu prezintă în mod detaliat distribuția utilizatorilor pe segmente de vârstă. Cu toate acestea, din statisticile Eurostat (2019) se observă faptul că, în medie, raportat la totalul populației europene, 19,2% dintre utilizatori sunt seniori, cu vârsta peste 65 de ani. Mai mult decât atât, 45% din populația adultă folosește Internetul cel puțin o dată pe săptămână. România, cu 13% dintre vârstnici care utilizează Internetul cel puțin o dată pe săptămână, este din nou mult sub media europeană, fiind penultima situată în cadrul clasamentului, doar Bulgaria fiind înaintea noastră. În plus, aceste statistici nu precizează nici cum este realizat accesul la Internet (bandă largă, fibră optică) și nici tipul de dispozitiv folosit: fix (sisteme desktop, all-in-one, dispozitive smart) sau mobil (laptopuri/notebookuri, tablete, smartphone, smartwatch etc.).
Pe
de altă parte, conform Națiunilor Unite (UN, 2011), accesul la Internet, fie că
este efectuat de acasă sau de oriunde ne-am afla, a devenit un drept
fundamental al tuturor cetățenilor. Totuși, în pofida dezvoltărilor tehnologice
și a infrastructurii necesare accesării mediului digital și/sau online de pe
orice tip de dispozitive, diviziunea digitală pentru adulți și seniori se adâncește.
Noțiunea de „diviziune digitalăˮ este asociată cu creșterea diferențelor dintre
persoanele mai puțin privilegiate ale unei societăți, în special persoanele
sărace, din mediul rural, vârstnice sau având un handicap/dizabilitate, adică
acele persoane care sunt, de cele mai multe ori, „reținute” în a avea acces la
computere și alte tipuri de dispozitive și/sau Internet, comparativ cu
persoanele privilegiate, incluse, de obicei, în pătura superioară financiar a
unei societăți, care, în cea mai mare parte, locuiesc în mediul urban sau
suburban, având și folosind computere și alte tipuri de dispozitive pentru
diferite activități, dar și pentru a accesa Internetul. Dacă tinerii sunt tot
mai mult conectați (procentul depășind 90%), pentru adulți și seniori (65+) sau
chiar seniori vârstnici (70+) statisticile sunt diametral opuse. Diviziunea
digitală, așa numita „diviziune gri” sau „diviziunea căruntă”, este tot mai
îngrijorătoare, necesitând studii mai aprofundate.
Așadar,
pe măsură ce tehnologiile informaționale și de comunicare evoluează, diviziunea
digitală devine tot mai greu de surprins, numărul definițiilor curente depășind
200, într-o serie de interpretări (Ribble, 2015; Ribble și Park, 2019): (a) Cine
sunt „subiecții” asupra cărora se face referire: persoane individuale,
organizații sau țări. (b) Care caracteristici sau atribute descriu diviziunea:
în principal vârsta, venitul, nivelul educațional, localizarea geografică, dar
și alte motive pentru a nu utiliza noile tehnologii informaționale și de
comunicare (bariere legate de religie, convingeri etc.). (c) Care sunt tipurile
de tehnologii care facilitează accesul: telefonie fixă, prin cablu (coaxial și/sau
fibră optică), acces mobil, acces prin rețele fără fir (wireless), acces prin
satelit. (d) Gradul de adopție sau, altfel spus, cât de sofisticat este un
utilizator: nivel începător (abia se descurcă în a accesa, căuta, interacționa
cu alți utilizatori etc.); utilizator avansat (accesează extensiv și intensiv)
și utilizatori experimentați, considerați contributori inovatori.
Dacă acești itemi generali se aplică pentru orice categorie de vârstă, de-a
lungul anilor a devenit evident că distincțiile referitoare la adopție devin
tot mai importante de analizat, afectând participarea efectivă a adulților în
societatea actuală, influențată și dominată tot mai mult de tehnologie. Această
stare este clar evidențiată în țări avansate din punct de vedere economic
precum Statele Unite, Australia sau Elveția. Spre exemplu, conform studiului la
nivel național realizat în 2017 de Pew Research Center (Anderson și Perrin, 2017),
peste 1/3 dintre seniorii americani având vârsta peste 65 de ani nu au utilizat
niciodată Internetul, neavând acces de acasă. Statisticile nu sunt mai
încurajatoare nici pentru Europa care, la nivel mondial, stă totuși cel mai
bine în ceea ce privește infrastructura necesară conectivității. Astfel,
conform lui Friemel (2016), în Elveția, în 2013, puțin peste 40% dintre
utilizatorii cu vârsta peste 75 de ani aveau acces la Internet, în timp ce
seniorii (categoria 60-70 de ani) accesau Internetul mult mai mult, procentul
urcând către aproape 70%. Dincolo de aceste statistici și procente, este
important de semnalat faptul că adulții și, în special seniorii și vârstnicii,
sunt printre persoanele marginalizate din punct de vedere digital. Neavând
acces la Internet și, implicit, la imensul ocean de informații care crește
alarmant de repede și cu mult mai mult decât a fost posibil de imaginat în urmă
cu doar câțiva ani, adulții și seniorii vor fi în imposibilitatea de a rămâne
cetățeni activi, implicați în societatea curentă.
Din păcate, există și
efecte sinergice, ce adâncesc tot mai mult un trend deja îngrijorător relativ
la izolarea și singurătatea în rândul seniorilor: apariția diverselor tipuri de
afecțiuni precum depresie, tulburări cardiovasculare, declin funcțional și
chiar deces. Astfel, devine din ce în ce mai evident că este nevoie de
politici, programe, acțiuni și activități conjugate care să conducă la stoparea
și/sau diminuarea trendului de marginalizare digitală a adulților și a
seniorilor. Din cele menționate anterior, diferențiem drept categorii ale diviziunii
digitale: accesul/infrastructura
(aspecte care, din fericire, se îmbunătățesc tot mai bine și mai repede) și adopția/ modalitățile de utilizare. În
mod evident lucrurile nu se vor îmbunătăți subit, peste noapte. Doar prin
determinare, dedicare și implicarea conjugată a mai multor actori ai societății
această segregație digitală a adulților poate fi stopată. Astfel, ca și
posibili stakeholderi distingem: (1) Organisme
(supra)naționale precum Comisia Europeană, care a impus politici și măsuri
de accesibilizare a site-urilor pentru toate categoriile de populație încă din
2008 (EC, 2008). (2) Factori tehnologici:
dezvoltatorii hardware ar trebui să aibă în vedere și consumatorii adulți, nu
doar pe cei tineri sau foarte tineri. Astfel, de exemplu, dispozitivele mobile
de tip smart ar trebui să ia în considerare aspecte de tip reducere a
dexterității sau a acuității vizuale, afecțiuni specifice vârstei adulte. (3) Actori educaționali: dincolo de
facilitarea accesului din punct de vedere al infrastructurii, sunt necesare
măsuri educaționale care să instruiască personalul pentru a facilita
cunoașterea și motivația în rândul adulților. Prin exemplificarea cu aplicații
și resurse specifice nevoilor adulților, aceștia vor fi mai
motivați să persevereze în asimilarea de cunoștințe și deprinderi specifice.
Din păcate, dacă nu reușesc să stabilească o punte de legătură cu interesele
adulților, aceștia sunt mult mai înclinați să renunțe la instruire, asimilare
de cunoștințe și deprinderi practice. De asemenea, activitățile educaționale ar
trebui să depășească bariera „formalului”, pentru că astăzi posibilitățile de instruire
pot fi realizate și individual, în ritm propriu, prin accesarea de cursuri
online specifice. Conform studiului realizat de Pew Internet and Research
Center (Anderson și Perrin, 2017), 61% dintre adulții intervievați au foarte
puține cunoștințe sau chiar inexistente cu privire la instruirea prin
intermediul cursurilor la distanță, iar 80% dintre aceștia au foarte puține
cunoștințe sau chiar deloc referitoare la cursurile online masive, de tip MOOC.
(4) Actori comunitari/voluntari –
există o mulțime de exemple de implicări în programe și acțiuni inter-generaționale
dar nu numai, prin care adulții și seniorii sunt ghidați în utilizarea TIC.
Astfel, recent în Bergen, Norvegia, a fost inițiat programul „Digital help for
seniors”, fiind implicați peste 400 de seniori și 330 de voluntari de diverse
vârste, care ghidează adulții și seniorii în utilizarea pe tablete a
diferitelor aplicații și programe specifice nevoilor lor (Crucea Roșie
norvegiană, 2019).
Așa cum a fost menționat anterior, seniorii și adulții vor trebui să-și găsească resurse interioare spre a fi motivați și determinați să lupte împotriva trendului de marginalizare. Ca și cetățeni ai societății digitale actuale, atât ei, cât și oricare alt cetățean, au drepturi și îndatoriri, aspecte care vor fi detaliate și în celelalte părți ale acestui capitol.
De asemenea, aspecte care vor trebui analizate în profunzime în viitor sunt legate nu numai de încadrarea superficială în cele două categorii, adulți și seniori care au acces digital/online și cei care nu au, ci mai degrabă de rațiunea din spatele acestor cifre, statistici și realități. Mai mult decât atât, și poate mult mai important de înțeles, ar fi realizarea de studii având ca subiecți persoanele care au avut contact cu mediul online, dar, din diverse motive au ales cu precădere să rămână ancorați în lumea reală, fizică (offline).
Așa cum remarcau Newman et al. (2010), dintre cele mai invocate motive de-a lungul timpului spre a nu fi conectați se pot distinge următoarele: iliterația tehnică și/sau digitală sau lipsa cunoștințelor tehnice și digitale în ceea ce privește accesul și utilizarea eficientă și efectivă a tehnologiilor informaționale și de comunicare; nivelul scăzut al încrederii în ceea ce îi privește pe furnizorii de resurse și servicii digitale; inabilitatea de a înțelege și/sau compara diferite tipuri de costuri și contracte (pagini de consimțământ referitor la tot felul de clauze de utilizare a unui serviciu sau produs); lipsa motivării și a încrederii în sine, unii dintre utilizatori simțindu-se anxioși în mediul online; venituri instabile sau impredictibile, ceea ce conduce la instabilitate financiară și implicit o temere în a utiliza/achiziționa dispozitive și servicii aferente unei utilizări adecvate a noilor tehnologii de comunicare și informare; lipsa unei rețele de contacte cu care să interacționeze, de la care să ceară sfaturi, sau la care să apeleze atunci când întâmpină diferite probleme specifice mediului digital și online; temerea că nu vor fi capabili „să țină pasul” cu progresul tehnologic, cu compatibilități și funcționalități asociate dispozitivelor pe care le folosesc; incapacitatea utilizării noilor tehnologii de comunicare și informare, în special datorată unei dizabilități: probleme vizuale, de dexteritate etc.; temeri asociate cu nivelul de educație: de exemplu, deținerea doar a unor cunoștințe de bază gen citirea sau scrierea, fără a cunoaște și o limbă străină (de preferabil engleza), ar putea conduce la anumite bariere lingvistice sau de înțelegere a conținutului online accesat etc.
Astfel,
aceste motive și temeri sunt potențiale bariere ce nu fac decât să adâncească
prăpastia între cei care accesează și utilizează frecvent și eficient
tehnologiile informaționale și de comunicare și cei care încă oscilează între
cele două componente ale diviziunii digitale: accesul și adopția. Tocmai de
aceea, tot mai des se folosesc și alți termeni asociați diviziunii digitale și
accesului digital, precum echitatea
digitală. În sensul cel mai general, echitatea digitală presupune ca
fiecare să fie capabil să acceseze mediul online în funcție de nevoile sale
proprii și astfel să nu fie împiedicat să-și satisfacă aceste nevoi importante
pentru activitățile de zi cu zi (Davis et al., 2007). Mai mult decât atât,
echitatea digitală presupune din start că nu toate persoanele vor fi utilizatori
și consumatori ai conținutului online. Unii dintre aceștia vor putea alege să
comunice în diferite moduri care nu au de-a face cu digitalul, dar care se
potrivesc mai bine cu scopurile și nevoile proprii, fiind de asemenea
modalități mai confortabile și mai eficiente pentru a-și face „vocea auzită”.
Ceea ce este totuși important pentru aceste persoane este ca aceste tipuri de
opțiuni non-digitale să continue să existe chiar și într-o eră preponderent
digitală (de exemplu, plata facturilor să nu fie realizată doar prin
intermediul accesului digital și/sau online, ci și prin mijloace tradiționale,
accesibile de către orice persoană, care nu folosește sau nu vrea să plătească facturile
prin intermediul dispozitivelor digitale). Astfel, în mod evident, echitatea
digitală nu ține doar de accesul digital, ci de întregul cumul de motive
anterior enunțate (sau chiar altele, această enumerare neavând pretenția a fi
exhaustivă).
Deși
la nivel mondial, de la an la an, sunt tot mai multe persoane conectate, totuși
fragilitatea Internetului ar trebui și ea să fie luată în considerare, mai ales
că recent au fost semnalate o serie de incidente care au dus la incapacitatea
utilizatorilor de a accesa anumite site-uri, din cauza unor disfuncționalități
tehnice. Tocmai de aceea, Comisia Europeană, prin Agenția Europeană pentru
rețele și securitate a informațiilor, a avertizat cu privire la o posibilă
„cădere” a Internetului (Giotsas, 2019), ale cărei urmări sunt greu de prevăzut.
Cu alte cuvinte, chiar și într-o lume digitală trebuie să știm să fim
funcționali offline, la fel cum într-o societate dominată tot mai mult de
tehnologie, trebuie să fim capabili să ne descurcăm cu aceasta și s-o folosim
astfel încât să ne realizăm scopurile pentru care am optat să o accesăm.
LEGISLAȚIA DIGITALĂ ȘI CONDUITA (ETICHETA ONLINE)
Termenul de „etichetă digitală” are drept corespondent în limba engleză „digital netiquette”, derivând din cuvintele digital, „netizen” (o alăturare a doi termeni, internet și citizen – cetățean) și „etiquette” (norme, reguli). Este definit ca fiind un set de reguli adecvate și acceptabile referitoare la comportamentul online al utilizatorilor (Ribble, 2015). Ca termen înrudit se regăsește, în mod frecvent, pentru forma de plural, „etichete digitaleˮ, cel de „etici online”, care se referă la utilizarea acceptabilă a resurselor digitale într-un mediu social online. Astfel, se poate observa cu ușurință legătura dintre cei doi termeni, fiind adesea utilizați în combinație sau chiar fiind înlocuiți unul cu celălalt. Cu toate acestea, primul termen se referă nu numai la o persoană care utilizează internetul pentru a participa activ în societate, dar și la o persoană care a acceptat responsabilitățile de utilizare a internetului, în mod productiv și social.
Astfel, la fel ca în orice societate, și în sfera digitală ar trebui să ne conducem după reguli de bună conduită, care să fie aplicabile oricui, fără a ține cont de vârstă, localizare geografică, statut socio-economic, dizabilitate etc. Indiferent de aceste caracteristici ale unui utilizator online, dar mai ales dincolo de aparenta anonimitate conferită de mediul online, este important a se reține faptul că natura umană trebuie să rămână și „dincolo” de un text, o postare, o imagine, un emoticon, hashtag sau orice altă formă de exprimare. Etichetele digitale se referă în primul rând la respect, atât pentru tine însăți/însuți, pentru persoana de lângă tine, sau pentru persoana de „dincolo” de ecran. Mai mult decât atât, etichetele digitale nu sunt acel ceva la care ar fi bine să ne gândim și să le amânăm pentru a le dobândi, sunt ceva absolut necesar ce țin de identitatea noastră online, de amprenta pe care o lăsăm cu fiecare acțiune digitală ce ne definește și urmărește oricând.
Pe măsură ce tehnologiile informaționale și de comunicare au evoluat, fiind tot mai accesibile utilizatorilor, indiferent de unde se conectează, când se conectează, ce dispozitive folosesc etc., au fost dezvoltate o serie de ghiduri de bune practici privind comportamentul online, generale sau specifice anumitor categorii de utilizatori. În acest capitol vom face însă referire doar la adulți și seniori, iar pentru a acoperi cel mai bine aspectele legate de comportamentul acestora online, punctul de pornire este constituit din tipurile de acțiuni care caracterizează un adult în mediul online. Astfel, conform NSA (2011) și Anderson și Perrin (2017), adulții și vârstnicii peste 65 de ani folosesc Internetul cu precădere pentru a: fi în contact cu familia (copii, nepoți sau alte rude apropiate); relua legături cu prieteni, colegi, cunoștințe, rude mai îndepărtate etc.; găsi noi preocupări cu care să-și ocupe timpul; verifica poșta electronică; căuta diferite informații online, cum sunt, de exemplu, știrile locale, naționale sau internaționale, știri despre vreme, informații cu caracter medical, informații despre un anumit produs, informații despre un restaurant, planuri de călătorie etc.; utiliza un serviciu online bancar pentru a-și plăti facturile sau cheltuieli curente și cumpărături; trimite și descărca anumite fișiere, în special poze și filme etc. Deși acestea sunt doar parte din activitățile pe care utilizatorii adulți și vârstnici le întreprind online, cel mai adesea aceștia sunt activi pe platforme de tip social media (48% dintre ei afirmă că sunt activi pe Facebook – Anderson și Perrin, 2017).
Având în vedere aceste activități online ale adulților și vârstnicilor, recomandăm următoarele:
- Foarte mare atenție la ce se postează! Nu este indicat a se posta conținut care vizează o anumită persoană (de exemplu, știri personale despre un eveniment personal – o nuntă, un deces, text sau imagini, secvențe video etc.) decât în situația în care există în prealabil permisiunea să se facă acel lucru. Multe persoane sunt reticente și prevăzătoare cu privire la ce se regăsește în mediul online despre ele, iar un astfel de conținut despre care nu ar fi informat în prealabil ar fi (foarte) deranjant, conducând uneori și la acțiuni repercusive. În aceeași categorie intră și limbajul folosit. Acesta nu trebuie să fie ofensator, vulgar, sexist etc. De asemenea, mult mai multă precauție trebuie avută în vedere dacă acel conținut vizează un minor, existând legislație specifică în acest sens. Astfel, este absolut necesar a se obține consimțământul părintelui sau al tutorelui legal spre a face acest lucru. Chiar și așa, există suficiente exemple când, peste ani, copiii (minori la acea dată, adulți când au depus sesizarea) au recurs la acțiuni în instanțe, ce s-au soldat cu repercusiuni în ceea ce privește conținutul personal postat despre ei, pe care aceștia l-au considerat a fi deranjant și/sau defăimător sau a condus către alte tipuri de probleme.
- De menționat că important nu este doar conținutul postat în spațiile proprii (de exemplu, postările inițiate din conturile online ale persoanei respective), ci și cele care se realizează în cadrul altor spații „aparținând” unei alte persoane sau instituții. Aceleași reguli de bun simț și bună conduită trebuie respectate în mediul online ca și în cel offline, nefăcându-se referiri ofensatoare cu privire la religia, ținuta, vârsta, apartenența politică, aspectul, stilul de viață etc. ce caracterizează într-un anumit moment sau continuu o anumită persoană/instituție. Mai mult decât atât, ceea ce în mod subiectiv poate părea pentru persoana care postează un conținut perfect în limitele normalului și ale bunului simț, pentru alte persoane, aceleași conținuturi, uneori pot fi interpretate diferit, poate chiar contradictoriu, din diferite motive (diferențe de personalitate, interpretare greșită, o sensibilitate aparte momentană etc.).
- La fel de importantă este și menținerea unei atenții sporite cu privire la ce se repostează!! De exemplu, dacă o fotografie provine dintr-un cerc restrâns de prieteni în care o persoană apare, a partaja fotografia respectivă în afara acelui cerc ar putea să nu fie confortabil pentru acea persoană, pentru că poate nu dorește ca imaginea sa, sau chiar și alt tip de conținut pe care îl are fotografia, să fie cunoscut de alte persoane, în alte contexte etc. Mai mult decât atât, acest tip de partajare poate continua de „n” ori, lărgindu-se numărul de persoane sau de site-uri în care să circule, astfel pierzându-se „controlul” unui simplu obiect (în exemplul indicat, o fotografie) care poate a fost distribuit greșit, fără voință sau uitând să menționeze setări parțiale de restrângere a cercului de posibile vizualizări.
- Tot în cadrul repostărilor/repartajărilor trebuie acordată o mare importanță respectării dreptului de autor aferent conținutului respectiv. Deși nu se întâmplă frecvent, totuși această procedură de redistribuire a unui conținut pentru care nu se deține dreptul de proprietate intelectuală, poate conduce (uneori nu imediat, chiar și după o lungă perioadă sau chiar și după ce conținutul a fost șters) la sesizări privind nerespectarea drepturilor cuvenite unei anumite persoane/instituții, care se finalizează cu acțiuni legale.
- De asemenea, în ultimii ani, un fenomen destul de neplăcut afectează conținutul online, și anume cel cunoscut sub sintagma de „fake news” („știri false”). Chiar dacă asemenea conținut nu este creat cu bună știință, a-l redistribui înseamnă, de asemenea, a fi asociat cu privire la răspândirea acestor tipuri de conținuturi care ar trebui stopate și nu amplificate (mai multe în acest sens se pot regăsi în cadrul secțiunii de literație digitală din cadrul acestui capitol).
- Conținutul postat trebuie să fie bine cântărit/apreciat înainte, astfel încât să nu deranjeze/ofenseze audiența vizată/persoana de cealaltă parte a monitorului (copii/soț/soție etc., în special în situațiile în care cealaltă persoană a suferit o pierdere, fiind, în acest sens, sensibilă la respectivul subiect). Tot în aceeași categorie intră și mesajele/postările ce implică efectuarea de anumite activități fizice sau chiar și consumul de anumite mâncăruri sau băuturi, în situația în care persoana de cealaltă parte a monitorului are o anumită interdicție să efectueze acele tipuri de activități sau să consume acele tipuri de alimente și băuturi.
- Nu trebuie exagerat cu postările personale (fotografii relativ la ce se gătește, pe unde se călătorește etc.). Este cât se poate de recomandabil să fie postat, din când în când, asemenea conținut, dar prea des poate fi, pe de o parte, pentru unii deranjant, iar în același timp poate fi periculos pentru persoana care l-a postat (cel mai simplu scenariu cu efect negativ este acela când locuința cade pradă hoților).
- Menținerea unui cerc restrâns de prieteni/contacte – un număr relativ mai mare de contacte nu implică neapărat și o interacțiune mai strânsă cu aceștia. Mult mai important este ca acele contacte să fie persoane apropiate (rude, prieteni etc.) și de încredere (în special pentru aspecte ce țin de securitate și intimitate online). O mare atenție trebuie avută și pentru solicitarea de noi contacte: este de preferat ca acestea să fie ignorate/eliminate dacă numele de utilizator sau datele de identificare nu semnalează o persoană cunoscută, pentru că există cazuri când și pe parcursul vizualizării profilului unei persoane au fost colectate date private/sensibile. În legătură cu acest aspect, ar trebui ca setările aferente contului să fie cât de restrictiv se pot menține și, mai mult decât atât, revăzute cu regularitate spre a acționa cât de prompt se poate în situația când intervin modificări în setările aplicației folosite.
- Este important a fi precaut(ă) cu privire la furtul de identitate sau de alte tipuri de date transmise în mediul online. Partajarea/indicarea de date confidențiale (adresă, număr de telefon, date bancare, de identitate etc.) ar fi de preferat să fie făcută cu precauție chiar pe site-urile băncilor și a companiilor. De asemenea, este important a se reține că nimic nu este în totalitate sigur, nici în mediul online, dar nici în cel offline, dar pe cât posibil fiecare ar trebui să se protejeze. De asemenea, nu este indicat nici a se solicita și nici a se partaja astfel de informații prin intermediul poștei electronice, a aplicațiilor de tip mesagerie online, video-sharing etc.
- A nu se utiliza scrierea cu litere majuscule (tasta Caps Lock activată) – înțelesul perceput este ca și când s-ar țipa/striga la cineva.
- A nu se folosi în exces emoji și emoticoane (sau alte simboluri sau imagini) – utilizate, în special, pentru a exprima emoții, înlocuind astfel cuvintele aferente. O utilizare incorectă, inadecvată și în exces a acestora poate induce confuzie și neînțelegere a stării/stărilor ce se doresc a fi transmise.
- Utilizarea cu precauție a hashtagurilor (desemnate prin utilizarea pe prima poziție a tastei # sunt folosite pentru a clasifica și eticheta imagini și postări cu scopul de a fi mai ușor regăsite ulterior). Utilizarea incorectă, inadecvată și în exces a acestora, la fel ca în cazul emojilor poate fi deranjantă, uneori conducând la rezultate greșite ale căutărilor.
- Etichetarea persoanelor în cadrul imaginilor, postărilor etc. este indicat a se realiza doar când persoana respectivă într-adevăr se regăsește în cadrul acelor conținuturi postate și mai mult decât atât, și-a dat acordul pentru etichetare (engl. tag/tagging).
Pentru nerespectarea acestor reguli și norme există legislație corespunzătoare și aferentă mediului online (a se vedea în acest sens și secțiunea de legislație și drepturi online din cadrul acestui capitol), aspecte pe care multe persoane le neglijează, considerând, în mod eronat, că se pot ascunde sub umbrela anonimatului. Eticheta online este esențială în toate aspectele vieții, indiferent cine suntem, ce facem/cu ce ne ocupăm sau ce vârstă avem. Este adevărat că ar trebui să învățăm bunele maniere de la o vârstă foarte fragedă și, pe măsură ce îmbătrânim, să învățăm reguli de etichetă tot mai complexe. La fel după cum, a avea bune maniere atât în viața reală, cât și în cea digitală, ne va face viața mult mai bună în interacțiuni personale și profesionale. Astfel, pe măsură ce populația online continuă să crească și diversificarea normelor și regulile de bună purtare în lumea virtuală vor deveni tot mai importante și definitorii, a ne comporta potrivit în lumea digitală nu mai este doar un moft, ci un lucru absolut necesar.